Hop greoi

Redactor:
Marius Hutu
Hop greoi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua MFA a făcut sâmbătă un prim pas spre finala Cupei
Cupelor, obiectiv pe care și l-a impus la începutul sezonului, după
ce i-a eliminat pe italienii de la HC Conversano. După 22-27 în
tur, „militarii” au câștigat cu 30-22 în returul de la Chiajna, dar
per total au rămas datori.

În 1977, Steaua lui Gațu, Voina, Birtalan sau Munteanu ajungea
în finala Cupei Campionilor Europeni după ce a eliminat la debut o
formație din Italia, pe Duina Pall Trieste, cu 38-21, respectiv
38-18. La aproximativ 33 de ani distanță, formația din Ghencea și-a
propus să ajungă din nou într-o finală europeană după ce a pornit
la drum în fața unei echipe italiene, HC Conversano. Obiectivul a
fost trasat și ca urmare a faptului că în acest an, în Cupa
Cupelor, nu vor mai ajunge echipe din Champions League.

Pentru a merge până în ultimul act al Cupei Cupelor, Steaua
trebuie să joace însă o altă partitură vizavi de cea prezentată la
„dubla” cu adversara din Italia. Din punctul de vedere al lotului,
Steaua de azi nu se poate compara absolut deloc cu cea din 1977,
astfel că mobilizarea trebuie să fie maximă. În fața celor de la
Conversano, „militarii” au apăsat pe accelerație doar cât a fost
nevoie, arătând, în schimb, suficiente carențe în joc, taxate și de
președintele Constantin Cazacu după meci.

„Va fi
greu să ajungă în finală”

„Pentru a ajunge într-o finală de cupă europeană, o echipă trebuie
în primul rând să aibă constanță în valoare. Ori dacă Steaua a
pierdut și în fața unei echipe din Italia, a cărei valoare am
văzut-o la Chiajna, atunci va fi foarte greu să acceadă în finală.
Obiectivul este măreț, nu știu cât de realist, dar este foarte bine
că și-a propus să câștige tot până în finală. Numai printr-o
mobilizare exemplară, noroc la tragere la sorți și șansă în
meciuri, Steaua poate ajunge în vârf”, a concluzionat fosta glorie
a Stelei, Ștefan Birtalan.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! Impresara aruncă bomba: „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! Impresara aruncă bomba: „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
Se plătesc 300 DE LEI de persoană. Banii intră DIRECT PE CARD în fiecare lună
Se plătesc 300 DE LEI de persoană. Banii intră DIRECT PE CARD în fiecare lună
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×